Maci rosii.

In ràzboi nu existà diferentà in ceea ce priveste durerea de a fi ucis.

“Dormi ingropat intr-un camp de grau, nu este trandafirul, nu este laleua, care

te vegheazà  de umbra pàràului, dar sunt o mie de maci rosii.”(Fabrizio De Andrè)

Daisaku Ikeda povesteste: «…Într‑o anumită ocazie, Kawasaki a trebuit să asiste la executarea unui locotenent japonez care a fost împușcat după care a așternut pe hârtie ce‑a văzut. „Trei pete de sân‑ ge mânjeau stâlpul de care fusese legat prizonierul”, a scris el după ce trupul plin de sânge al locotenentului a fost în‑ depărtat. „Mi‑am amintit de macii care înfloresc pe câmpu‑ rile Iranului și ale Asiei Centrale…”

    Câte mii de ani, macii cei roșii ca focul de pe întinderile continentale ale Asiei au fost martorii războaielor și ai pă‑ cii, ai înfloririi și ai decăderii imperiilor?

    Visurile eroilor, ale prinților în straie strălucitoare dom‑ nești, bucuriile și durerile din viața de zi cu zi, încleștarea armelor și pulberea stârnită de tropăitul răsunător al cai‑ lor… Când totul a dispărut ca atunci când încetează fur‑ tuna, n‑au mai rămas decât florile înflorite ca o amintire a trecerii vântului.

    Dacă florile pot să înflorească nevinovate și pe neștiu‑ te, de ce noi oamenii trebuie să repetăm la nesfârșit această nebunie? Profesorul Kawasaki, ochii săi mari și negri ca smoa‑ la, probabil că își pierdeau privirea în abisul istoriei umane, în prăpastia fără fund a destinului nostru întunecat. .»

Si  Fabrizio De Andrè:

« Impuscà-l Piero,impuscà-l acum,si dupà o loviturà impuscà-l din nou, pànà cànd tu il vei vedea càzànd pe pàmànt acoperind sàngele sàu.

“Si dacà il lovesti in frunte sau in inimà, va avea doar timpul mortii. Dar mie imi va ràmàne timpul pentru a-l vedea. Sà vàd ochii unui om care moare.”.

Si in timp ca il folosesti acest grijuliu, celàlalt se intoarce,te vede si ii este fricà si luànd arma nu iti redà aceastà curtoazie. [ …]

Dormi ingropat intr-un camp de grau, nu este trandafirul, nu este laleua, care te vegheazà  de umbra pàràului, dar sunt o mie de maci rosii.»

Profesorul Torao Kawasaki a realizat primul dictionar Arab-Japonez . El spunea asa,secolul trecut:

    „Nici până în ziua de azi, nu se găsește un astfel de dicțio‑ nar în Japonia! Cum am putea să înțelegem vreodată cultu‑ ra arabă? Sunt atâtea dicționare de limbă engleză, germană sau franceză, în mod evident este o situație neechilibrată”.

    “Lumea arabă acoperă o vastă porțiune a globului. Este alcătuită din sute de milioane de oameni. Cum gândesc ei, cum simt în privința vieții pe care o duc? Dacă n‑avem nici cea mai vagă idee… atunci trebuie să spun că „planiglobul Japoniei” este puternic distorsionat.”

    Kawasaki se afla în Indonezia când s‑a încheiat cel de‑Al Doilea Război Mondial. Cu toate că s‑ar fi putut re‑ patria în Japonia, el a preferat să mai rămână încă vreo doi ani. A rămas pentru că se angajase să formeze o echipă de juriști care să îi apere pe cei acuzați drept criminali de tip B sau C. În vreme ce navele plecau fără încetare spre Japonia, el muncea frenetic să se asigure că tovarășilor lui soldați li se făcea dreptate.

______

    In timp ce lumea devine din ce in ce mai micà, capacitatea noastrà de intelegere a persoanele din altà culturà devine din ce in ce mai importantà.

    Cum sà nu-l amintim pe regretatul Giulietto Chiesa care, inainte de moartea sa, invità lumea sà gàndeascà pentru viitorul umanitàtii, ar fii o povarà capacitatea dialogàrii intre divese grupuri (nationalitàti) umane, Rusia si China In principal?

    Pentru a dialoga este important sà cunoastem acelasi limbaj, spunea Giulietto Chiesa, dar din pàcate limba rusà si chinezà, cu toate nuantele istorice culturale, obiceiuri si traditii, sunt putin cunoscute de umanitate. Nu este suficientà o traducere cuvànt dupà cuvànt, pànà cànd si modul de scriere este foarte diferit.

    Ca sà ne intelegem, este necesar sà cunoastem limba utilizatà de diferite tàri si populatii. Nu este vorba doar de limbile diferite folosite si de a invàta ca sà traducem ceea ce nu este usor, dar natura invatà, ca sà folosim un limbaj comun deasupra cuvintelor, ca si in metafora cu macii rosii.

    In ràzboi, intre oameni, nu existà diferentà in ceea ce priveste durerea de a fi ucis.

Iatà deci ascultànd si citind doi autori care geografic vorbind sunt foarte departe unul de altul, Italia si Japonia, pe mine m-a impresionat cà o floare  aminteste aceleasi imagini. Oamenii ucisi si macii rosii impràstiati pe càmpuri.

https://youtu.be/KoYw0LHEWLM

    Toate acestea par a fi un exercitiu de naratiune poeticà in ràzboi pentru a evidentia suferintele, dar din punctul meu de vedere este o invitatie ca sà intelegem cursul istoriei.

    O invitatie ca sà invàtàm cu adevàrat,sà privim in interiorul nostru ,si sà ne gàndim la trecut ,avànd capacitatea de a observa cu ochii critici prezentul ,pentru a construi,nu a distruge ,din nou,viitorul.

     Frumoasa frazà de o intelepciune profundà ,care devine aproape banalà in vàrtejul comunicàrilor conflictuale care in acest moment ne copleseste si ne incurcà. Fraze poate utila ,poate,  a justifica  “oricare” si “orice” vrei sà spui.

   Intr-adevàr: dar cine scrie Istoria?

   Am fost surprins in primele zile ale ràzboiului din Ucraina de la povestea acelei doamne in vàrstà care a alungat cu fermitatea vocii sale si gesturilor ei, càtiva soldati care vroiau sà-i intre in casà. In spatele scenei,

làtratul unui càine si bàtrànul sàu bàrbat care observa. A fost un telejurnal sau o telenuvelà? E posibil ca telecamerele sà fi fost activate in timpul acelui eveniment? Erau cel putin douà unghiuri diferite unde telecamerele pàreau activate. Ce naratiune  vroia sà construiascà?

     Acum da, scot de pe tastatură imobilitatea de a scrie si mă simt inspirat că am auzit și citit cuvinte deja scrise de alții.

     Narațiuni

     Istoria nu se cunoaste, astfel  incàt cei rài sunt altii, iar constiinta noastrà nefastà gàseste confort si scuze.